Dorul nu se stinge-n timp
Îl port cu mine
în orice anotimp.
Și timpul trece...
Dar dorul perfid
Se-adună și se-ascunde
Într-un colț de suflet liniștit.
Acolo, apoi începe încet
Să pâlpâie timid,
Să se transforme
În flacără,
Să ardă ,
Mai întâi mocnit,
Apoi din ce în ce mai tare,
Până se schimbă-n vâlvătaie
Imposibilă de stins.
C.B.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu