Ți-am spus și azi
cât mi-e de dor
De chipul tău surâzător,
De ochii tăi întunecați
Ca marea după o furtună?
De nu ți-am spus,
Îți spune Luna !
Ea îți va spune
printre rime
Că dorul poartă
al tău nume
Și TU îmi ești
întreaga lume.
CB
Mi-am închis ferestrele,
am tras obloanele
și am încuiat poarta sufletului.
Cu un lacăt mare și greu.
Dar, mai întâi m-am asigurat că ești
acolo, la locul tău bine stabilit,
bine definit.
Desigur, TU ești mereu acolo...
N-ai cum să fii altundeva.
Așadar, am pus lacătul
și am aruncat cheia în abis.
Tot pentru a mă asigura
că nu vei evada...,
că rămâi acolo pentru totdeauna,
In fortăreața
pe care am construit-o pentru noi.
Și-a scuturat timid copacii,
S-a îmbrăcat în mantie de flori
Și val-vârtej, grăbindu-și pașii,
Primăvara, a plecat in zori,
Te-a luat pe-aripa ei,
Zâmbind nepăsătoare,
Luându-mi tot,
Până și dreptul la iubire
Lăsându-mi o eternă toamnă
în privire
Dar mi-a lăsat o coală de hârtie
Și un creion ce gândurile-mi scrie,
În versuri simple, preschimbate-n artă,
te desenez în gând
și-n poezie.
CB
Mi-e sufletul plecat în căutare,
De himere,
Da, da! de iluzii efemere,
În țara poveștilor cu zâne,
Feți-Frumoși,
Iubire,
Unicorni și fericire.
(Toate imposibil de găsit.)
Mi-e gândul prins între rime
Dar aleargă mereu spre tine.
Tu, curcubeu pe cerul meu
Și unicorn în lumea mea,
Miraj,
feerie,
fantezie,
Ce minunată nebunie!
CB
De n-ar fi dorul,
nu am ști, cât de mult putem iubi
și nici cum tot ce am trăit,
a fost sublim.
De n-ar fi dorul,
am uita
tot ce a fost frumos cândva,
nici visele nu ar mai
exista.
De n-ar fi dorul,
ai pleca
din sufletu-mi, din lumea mea
Și nici cu gândul nu te-aș mai putea
îmbrățișa.
CB
