marți, 17 octombrie 2023

Definiția DORului


 

Cum să definesc cuvântul "DOR"?

E oare ca o ploaie rece,

ce ne biciuiește,

sau e ca o furtună cu final 

nimicitor?

 

Ca un tsunami, care cu întreaga forță

ne lovește

și-apoi, după atâtea trânte,

pleacă val-vârtej,

lăsându-ne cu inimile frânte?

 

E poate ca o arșiță în zi 

caniculară,

un foc mistuitor ce ne topește

și-oriunde ne-am ascunde,

ne găsește ?

 

Un dans al flăcărilor, 

care scriu pe cer

la asfințit,

sute de mii de versuri

și povești fără sfârșit?

 

Ferice e de ce-l ce-n viață

nu l-a întâlnit.


                              CB


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

Powered By Blogger