Sunt doruri care dor și dincolo de timp,
Doruri eterne, care se aprind
și ard neîncetat în noi,
în fiecare anotimp,
Se scurg în veșnicie
și nicicând nu se mai sting...
Sunt doruri care se retrag
într-un ungher întunecat,
se-ascund, se vindecă ușor, ușor
și într-o bună zi, nici nu mai dor...
Unele doruri, de-aș putea,
le-aș alunga.
Să plece!
Dar, precum într-o nescrisă lege
Acele doruri te vor arde,
te vor frânge
Și chiar de te opui
și le înfrunți,
te vor învinge.
Nici veșnicia nu le poate stinge.
CB
