Începutul care n-a fost

 

Te-am cunoscut într-un timp
care nu era al nostru.
Mi-ai zâmbit stingher,
ca o promisiune
făcută din greșeală.

N-am avut curaj,
doar tăcere...
și tăcerea a știut
să ne îngroape mai bine
decât orice "adio".

Îți scriam în gând,
în fiecare noapte,
scrisori fără adresă.
Îți spuneam că mă dor cuvintele
pe care nu le rostesc.

Dar dragostea,
când e mută,
se transformă în versuri,
în poezii
pe care nu le citește nimeni...

Te mai văd uneori

în chipuri străine,

pe străzi pe care n-ai trecut niciodată.

Te întorci,

dar nu ești tu...
e doar ecoul unei absențe
care știe exact
unde să doară.

Am învățat
să zâmbesc politicos dorului.
Ca unui oaspete
care nu mai pleacă.

Nu te mai aștept.
dar încă îți păstrez locul.
În versuri...
și-n fiecare dintre ele,
iubirea noastră imposibilă
e posibilă.
Măcar acolo...

Într-un colț de lume
care nu există,
eu încă
te țin de mână.