Purtăm cu toții câte o mască.
Sau două.
Sau nouă.
Sau nouăzecișinouă.
Cel mai adesea, purtăm masca ce mimează fericirea. O purtăm cu toții, uneori.
În public, mimăm cu toții fericirea,
În societate, la locul de muncă, între prieteni și mai ales pe rețelele de socializare, cu toții mimăm fericirea, tocmai pentru ca toți din jurul nostru să ne privească cu o oarecare invidie, când văd ce vieți perfecte avem. Când de fapt, în realitate lucrurile stau cu totul altfel.
Pentru că uneori , bolovanii pe care îi cărăm zi de zi cu noi, ne cocoșează, ne copleșesc, dar în societate, la locul de muncă și mai ales pe rețelele sociale ne afișăm viețile "perfecte" și zâmbim fericiți.
Mimăm fericirea când de fapt simțim că în interiorul nostru, totul se prăbușește.
Purtăm această mască a fericirii, pentru că altfel, probabil n-am putea infrunta viața de zi cu zi.
Zâmbim
forțat de multe ori, pentru că, nu-i așa, nu vrem să fim vazuți triști,
slabi, vulnerabili. Ascundem sub masca fericirii, toate dezamăgirile,
neîmplinirile, suferințele despre care nu trebuie să știe nimeni.
Pentru
că nu vrem să fim compătimiți. Pentru că în realitate, nimănui nu-i pasă ce simți, ce trăiești,
dacă te doare ceva. Poate doar din pură curiozitate.
Purtăm masca fericirii, pentru că nu vrem să dăm ocazia altora să bârfească, să ne lovească acolo unde ne doare mai tare. Să jubileze, să se bucure de nefericirea noastra. Pentru că, viața ne demonstrează cât de bine stă în picioare teoria despre capra vecinului...
În realitate, puține sunt situațiile când unei persoane, fie coleg, fie prieten, îi pasă cu adevărat de suferința ta. Pentru că fiecare are propriile pietroaie sau bolovani chiar, pe care le cară după el. Și fiecare la rândul lui, poartă o mască, sau două, sau nouă, sau nouăzecișinouă...
Așadar, purtăm cu toții măști, pentru că acestea sunt ca niste bariere între noi și restul lumii, niște scuturi care ne protejează de restul lumii.
CB
