Ne întâlnim la marginea lumii,
acolo unde visul începe odată cu lăsarea nopții
și se sfârșește în zori.
Privirile noastre ard ca două stele
care nu se vor atinge niciodată.
Suntem doi străini legați de un fir invizibil,
dar despărțiți de legi pe care nu le putem sfida.
Între noi stă lumea
cu zidurile ei de neînțeles,
cu reguli scrise pe piatră
și vise zdrobite de realitate.
Și totuși, flacăra aceasta
nu se stinge,
ci crește ca o floare de colț pe o stâncă aridă
cu zidurile ei de neînțeles,
cu reguli scrise pe piatră
și vise zdrobite de realitate.
Și totuși, flacăra aceasta
nu se stinge,
ci crește ca o floare de colț pe o stâncă aridă
și arde cu toată puterea
într-un loc interzis.
într-un loc interzis.
Poate într-o altă viață,
într-un alt timp,
ne-am putea găsi fără teamă,
fără piedici, fără sfârșit.
Dar aici, acum,
suntem doar două inimi
care se iubesc în taină,
purtând povara imposibilului
ca pe o comoară ascunsă.
CB
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu