„Am să te caut în toate viețile mele și am să te iubesc în fiecare”, spunea Nichita… Nichita, poetul care scria despre iubire ca nimeni altul.
Citindu-l pe Nichita, am început să-mi pun și eu sufletul pe o coală de hârtie. La început, timid, ca și cum mi-ar fi fost teamă ca nu cumva cuvintele să mă trădeze. Apoi, încet, am lăsat să curgă tot ce nu am știut să spun niciodată cu voce tare.
Am scris despre tine.
Despre felul în care un om poate deveni, fără să-și dea seama, locul în care te întorci mereu, chiar și atunci când ai plecat de mult. Despre dorul care nu întreabă cât timp a trecut și despre amintirile care nu îmbătrânesc niciodată.
Am scris despre întâlniri care par întâmplătoare, dar care îți schimbă pentru totdeauna felul în care privești lumea. Despre mâini care se caută în tăcere, despre priviri care spun mai mult decât o mie de cuvinte și despre acea iubire rară care nu are nevoie să fie strigată ca să fie adevărată.
Și, pe măsură ce scriam, am înțeles că uneori iubirea nu este despre a avea pe cineva pentru totdeauna. Este despre a-l purta cu tine, în fiecare zi, în fiecare anotimp, în fiecare versiune a ta care se naște după el.
Poate că oamenii pe care îi iubim cu adevărat nu pleacă niciodată cu totul. Rămân în felul în care zâmbim, în cântecele pe care le ascultăm, în locurile în care ne oprim fără motiv și, mai ales, în cuvintele pe care le scriem atunci când nimeni nu ne mai vede.
Așa am început să scriu.
Nu pentru că aș fi știut să iubesc mai frumos decât alții, ci pentru că unele iubiri sunt prea mari pentru a rămâne doar într-un colț de inimă.
Și cred că Nichita a vrut să spună că există oameni pe care îi cunoaștem înainte să-i întâlnim. Cu siguranță există...
Poate că de aceea, dintre toate cuvintele pe care le-am așternut pe hârtie, unul singur mi-a rămas în suflet:
Tu.
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt cele pe care le trăim, ci cele pe care, după ce le trăim, avem curajul să le scriem. ❤️
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu