Vară eternă

 

Visam cândva la o vară eternă,
La nopți ce nu se mai sfârșesc,
La mâini ce nu se tem să se atingă,
Când toamna în tăcere ne alungă.

Dar știu că vara ce-o păstrez în gând
Se stinge-ncet, ca un apus stingher,
Și tot ce-a fost cândva un legământ
Se pierde-n timp, ca frunzele în vânt.

Iar toamna nu mai pleacă nicăieri,
Ci ne rămâne-n oase, grea și rece,
Și tot ce-am fost, în verile de ieri,
Azi se transformă-n dor ce nu mai trece...

Și nu e nicio cale înapoi,
Spre vara care să ne mai cuprindă,
Doar toamna care cade peste noi
Și peste amintiri ce nu vor să se stingă.

 

                               CB (18.05.2026)