Furtună și liman

 

În ochii tăi ca marea infinită,

Vreau să mă oglindesc 

în fiecare noapte,

Să îmi îngrop durerile tăcute

Pe țărmuri calde și îndepărtate, 

printre șoapte.

 

Respir adânc, tăceri lungi 

și albastre,

Când valul gândurilor vine,

Și cuibărită-n brațele-ți măiastre,

Mă las purtată fără nicio vină, 

printre astre.

 

Iar dacă zorii ne despart 

și vom ajunge,

Tu pe un mal iar eu pe celălalt,

Să-mi fii furtună și liman 

și poate,

Ne vom găsi din nou 

în altă noapte. 

 

                                                               CB 

 

Pe o margine de lume

 

Ne-am întâlnit pe-o margine de lume
Și nu știam încotro anume
Ne îndreptam, visând fără hotar,
Cu inimi aprinse de un dor hoinar.

Ochii tăi, o mare fără mal,

Glasul tău, chemarea unui val,
În piepturi, inimi bătând nebunește

În timp ce scriam amândoi o poveste...

Am rămas captivă în acele vise,

Cu stele-n priviri și inimi aprinse,

Dar brusc m-am trezit printre ziduri închise,
Cu frunze moarte și șoapte interzise.

 

Te-am căutat neîncetat, până am obosit,

Te-am strigat zi și noapte,

Dar nu m-ai auzit 

Mi-e sufletul gol, că nu te-am mai găsit. 

 

 

                                                                    CB

 

Tu ești marea!

 

Tu ești marea!

TU ești Marea!
Cu valuri de dorințe ce mă cheamă,
Cu freamătul adânc al nemuririi,
Și strălucirea tainică a iubirii.

Ai fost, de când te stiu... și  ești în toate,
În cerul ce se oglindește-n ape,
În adâncimea ce-ascunde lumi uitate,
TU ești și vis și dor și libertate.

La tine m-aș întoarce iar și iar,

Ești veșnicia mea, ești farul solitar 

Îți simt prezența în strălucirea lunii, 

Ești liniștea din mijlocul furtunii.

 

Și dacă valul m-ar purta-n neștire,
Te-aș regăsi în fiecare amintire

Și m-aș întoarce iar la tine pentru-o clipă,
Căci TU ești Marea mea nemărginită,

 

                                                       CB 

 

În ochii tăi

 

 În ochii tăi

În ochii tăi se oglindește marea,
Și-n părul tău se impleteste vântul.
Tu ești povestea scrisă pe nisipuri,
Iar glasul tău, e cântecul din valuri.

Privirea ta ascunde mii de taine,
Ca marea infinită de cleștar
Sub stele, timp și spațiu par himere,
Când te cuprind ușor, ca pe un dar.

Lumina lor ascunde universuri,
Cu stele mii, pierdute-n străluciri,
Un dans al viselor, descrise-n versuri,
Un loc de pace, plin de amintiri.

Ești un apus ce imi pictează cerul,

Și-un răsărit ce dăinuie mereu,

În ochii tăi se oglindește marea,

În ochii tăi vreau să mă pierd mereu. 

 

Privirea ta mă duce-n alte ere,

În lumi ce nu-s, dar parcă le-am trăit,

În versuri scrise ca o mângâiere,

În șoapte ce nicicând n-au amuțit.

Și de-ar cădea tăcerea peste toate,
În ochii tăi aș regăsi chemarea,
Căci ei sunt farul meu pe timp de noapte,
Un infinit ce-mi dăruiește marea.

 

                                   CB