Inima nu respectă nicio regulă. Nu ține cont de timp, de distanțe, de „nu se poate” sau de ceea ce ar fi mai bine pentru noi. Iubește când nu trebuie, se atașează când nu e momentul și bate mai tare tocmai pentru oamenii pe care rațiunea ne spune să-i uităm.
Poți să-i explici că nu e bine, că poate va durea, că poate povestea aceea nu are un final fericit. Inima însă nu înțelege astfel de lucruri. Ea nu calculează consecințe și nu cere voie. Pur și simplu simte.
Uneori se îndrăgostește de omul nepotrivit, în momentul nepotrivit, în locul nepotrivit. Alteori păstrează în ea un sentiment mult după ce mintea a înțeles că trebuie să meargă mai departe. Și poate cel mai greu este că, oricât ai încerca să o convingi să uite, ea își amintește exact ceea ce tu încerci să lași în urmă.
Pentru că inima nu funcționează după logică. Nu știe să iubească „puțin”, să uite „la timp” sau să plece atunci când ar trebui. Ea nu respectă reguli, limite sau orgolii. Iar uneori, tocmai în această nebunie a ei se ascunde cel mai sincer adevăr: că există oameni pe care, chiar dacă îi pierdem, o parte din noi continuă să-i aleagă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu