Toamna nu-i sfârșit

 

Să vină toamna peste noi,  

Cu frunze ce se-aștern peste poteci,  

Cu visuri noi și cu parfum de ploi  

Și amintiri ce le păstrăm pe veci.

 

Să ne aducă toamna regăsire  

Și clipe ce ne-alină orice dor,  

Iar frunzele ce trec în nemurire,  

Să ne cuprindă-n dansul lor amețitor.

 

Să cadă ploi pe vise ne-mplinite,  

Să spele pașii care s-au pierdut, 

Să se întoarcă zilele-nsorite, 

Și verile ce nu le-am mai avut.

 

Să îmi vorbească vântul despre tine,  

De nopți în care stelele ardeau,  

De dorul ce-a rămas ascuns în mine, 

De două inimi ce se căutau.

 

Și dacă într-o toamnă, pe-nserate, 

Ne-om întâlni sub frunze arămii,  

Să nu ne spunem vorbe complicate, 

Doar să trăim ce n-am putut trăi...

Căci toamna nu-i sfârșit, ci o chemare,  

Un ultim vers dintr-un poem nescris, 

O șansă de-a renaște din uitare, 

Un licăr care niciodată nu s-a stins.  

 

                  CB (18.10.2026)