Nu știu când ai plecat cu-adevărat,
Nici când tăcerea s-a făcut stăpână peste noi,
De stele și de cer am întrebat,
Dar mi-au răspuns prin tunete și ploi.
Nici nu mai știu de unde să te chem,
Când toate gândurile duc spre tine,
Te caut printre umbre și mă tem
Că te-am pierdut și m-am pierdut pe mine.
Și poate că tăcerea dintre noi
E tot ce-a mai rămas dintr-o iubire,
Dar uneori dau timpul înapoi
Și te găsesc în fiecare amintire.
Iar când va fi să plece toamna iar,
Și frunzele se vor fi risipit în vânt,
Voi ști că timpul trece în zadar,
Dar să te uit nu am să pot nicicând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu