E prea târziu și n-are rost
Să ne-ntrebăm "cum ar fi fost"?
Umbrele nopții ne-au cuprins
Și toate visele s-au stins.
În liniștea ce ne-a rămas
Se pierde fiecare pas,
Se pierde fiecare pas,
Doar amintirile mai plâng
În timp ce stelele se sting.
Acum deja nu ne mai pasă
Că timpul urmele iși lasă,
Pe chip, în ochi, în părul nins,
Pe chip, în ochi, în părul nins,
În anii care ne-au invins.
Și poate tot ce-a mai rămas
E o secundă dintr-un ceas...
E prea târziu — și fără rost —
Să ne-ntrebăm "cum ar fi fost"?
CB (22.02.2026)


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu