De-atâta alergat după himere,
Uitând că totu-i efemer,
E praf de stele,
Trăind parcă în universuri paralele,
N-am observat că viața a trecut
Pe lângă noi,
Lăsându-ne singuri,
Pustii și goi...
Cu vise sfărâmate
De furtuni și ploi,
Cu soarele ce-apune
Peste noi,
Doi fluturi singuratici
Cu-aripi de visuri frânte-n zbor,
Chiar de-am fi nemuritori,
Tot am muri cândva
De prea mult dor...
CB
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu