Septembrie, luni

 

E septembrie, e luni
Și încerc să îmi adun
Gândurile, unul câte unul,
Ca pe niște frunze
Pe care vântul nu le mai vrea.

Afară plouă încet,
Iar eu mă prefac
Că am înțeles
De ce unele lucruri
Trebuie lăsate să plece.

E septembrie, e luni
Și parcă toate au rămas
Undeva între ieri și mâine.
Nici nu mai știu
Dacă mi-e dor de tine
Sau de omul care eram
Când încă te aveam.

Îmi fac ordine în gânduri,
Dar găsesc mereu
Câte ceva din tine
Printre amintirile
Pe care încerc să le uit.

Poate că așa e toamna: 

Te învață să lași vara să plece,
Fără să alergi după nimic,
Fără să întrebi de ce.

E septembrie, e luni
Și încerc să îmi adun
Gândurile…

Poate, într-o zi,
O să mă adun și pe mine.