Gânduri într-o carte

 

Mi-am scris gândurile într-o carte...
Poate odată, cineva o va deschide,
Și va-nțelege cum se-ascund prin file îngălbenite,
Trăiri, iubiri, cuvinte nerostite.

Am strâns între coperți și dorul 

Și amintirea ta ce încă-i vie,

Și serile tăcute, fără rost,
Și tot ce aș fi vrut pentru o clipă să mai fie

Și tot ce pân' la urmă n-a mai fost...

 

Am s-o închid încet, să nu se piardă,

Vreo șoaptă, vreo privire, vreun oftat,

Vreo lacrimă ce în neștire se prelinge,

Vreo amintire ce în pagini fără glas se stinge.

Mi-am scris gândurile într-o carte,
Și am ascuns-o undeva în colțul sufletului meu,
Poate, cândva, în liniște în miez de noapte,
O voi citi , când nu îmi va mai fi atât de greu... 

                                                   CB 

Iubire imposibilă

                               

Ne întâlnim la marginea lumii,
acolo unde visul începe odată cu lăsarea nopții
și se sfârșește în zori.

 Privirile noastre ard ca două stele
care nu se vor atinge niciodată.
Suntem doi străini legați de un fir invizibil,
dar despărțiți de legi pe care nu le putem sfida.

Între noi stă lumea
cu zidurile ei de neînțeles,
cu reguli scrise pe piatră
și vise zdrobite de realitate.
Și totuși, flacăra aceasta
nu se stinge,
ci crește ca o floare de colț pe o stâncă aridă

și arde cu toată puterea
într-un loc interzis.

Poate într-o altă viață,
într-un alt timp,
ne-am putea găsi fără teamă,
fără piedici, fără sfârșit.
Dar aici, acum,
suntem doar două inimi
care se iubesc în taină,
purtând povara imposibilului
ca pe o comoară ascunsă.

                                          CB
 

 

Masca fericirii

 

Masca fericirii

Purtăm cu toții, zi de zi,

Sub multe măști de nepătruns,
Zâmbete false, mii și mii
Dureri și lacrimi bine ascunse.

Cu ochii plini de străluciri,
Jucăm doar roluri în tăcere,
Dar inimile-n amăgiri
Se frâng ușor, fără putere.

Râdem frumos, dar uneori
Zâmbetul stă pe-un fir de ață,
Sub masca fericirii, însă,
Se stinge, fără vreo speranță.

Pe scenă, toți suntem eroi,
Cu sufletele-n pumnii strânși,
Nimeni nu știe ce simțim,
Și cât de greu e să mințim...

Și totuși… poate într-o zi,

Când tot ce-i fals va fi pierdut,
Vom arunca măștile gri

Și o vom lua de la-nceput...

 

                                              CB 

Furtună și liman

 

În ochii tăi ca marea infinită,

Vreau să mă oglindesc 

în fiecare noapte,

Să îmi îngrop durerile tăcute

Pe țărmuri calde și îndepărtate, 

printre șoapte.

 

Respir adânc, tăceri lungi 

și albastre,

Când valul gândurilor vine,

Și cuibărită-n brațele-ți măiastre,

Mă las purtată fără nicio vină, 

printre astre.

 

Iar dacă zorii ne despart 

și vom ajunge,

Tu pe un mal iar eu pe celălalt,

Să-mi fii furtună și liman 

și poate,

Ne vom găsi din nou 

în altă noapte. 

 

                                                               CB 

 

Pe o margine de lume

 

Ne-am întâlnit pe-o margine de lume
Și nu știam încotro anume
Ne îndreptam, visând fără hotar,
Cu inimi aprinse de un dor hoinar.

Ochii tăi, o mare fără mal,

Glasul tău, chemarea unui val,
În piepturi, inimi bătând nebunește

În timp ce scriam amândoi o poveste...

Am rămas captivă în acele vise,

Cu stele-n priviri și inimi aprinse,

Dar brusc m-am trezit printre ziduri închise,
Cu frunze moarte și șoapte interzise.

 

Te-am căutat neîncetat, până am obosit,

Te-am strigat zi și noapte,

Dar nu m-ai auzit 

Mi-e sufletul gol, că nu te-am mai găsit. 

 

 

                                                                    CB