Între două lumi

 

Spațiul dintre noi
se întinde ca o pânză subțire,
un fir de lumină întins pe cerul nopții.
Tu ești dincolo,
într-un alt timp,
într-un alt loc,
unde gândurile mele ajung
cu pas tăcut,
dar constant.

Îți simt prezența
în ecoul unui cuvânt nerostit,
în privirea unei fotografii
pierdute pe noptieră.
Te văd în umbrele lungi ale apusului
și în liniștea dintre două bătăi ale inimii.

Distanța nu este doar kilometri;
e tăcerea dintre apeluri,
e timpul care trece fără să te țin de mână,
e absența unui râs care umple camera.
Și totuși,
ești aici,
în fiecare colț al gândului meu,
în fiecare vis în care mă cufund
ca într-o mare blândă.

Distanța ne separă
dar ne și unește –
pentru că iubirea,
când nu poate fi atinsă, crește și
devine mai puternică.
Până când, într-o zi,
vom învinge spațiul,
iar liniștea va fi doar o amintire.

 

Singurătate în doi

 

Suntem două suflete, 

ca două păsări zgribulite pe-o ramură uscată,
privind spre ceruri diferite,
dar rămânând nemișcate,
legate de tăcerea gândurilor care ne urlă altceva.

În jurul nostru, umbrele cresc
ca valurile unei mări învolburate,
unde fiecare cuvânt spus
e doar un ecou pierdut.

Mâinile ni se ating din întâmplare,
dar nu se țin. 

Atingerea e rece,
ca vântul care ne suflă prin gânduri.

 

Privirile ni se întâlnesc uneori,
dar doar pentru a fugi una de alta,
ca niște frunze care se împrăștie pe asfalt 

în bătaia vântului.

 

În tăcerea dintre noi, timpul nu se mai măsoară.

E doar o noapte întinsă,
fără stele, fără margini,
unde singurătatea
nu e o absență, ci o prezență comună.

Două vieți
împărțind același spațiu,
dar nu același vis.

                                CB 

Temeri

 

Mi-e teamă de ceea ce simt si mă mint

Mă lupt cu dorințe ce-n mine pătrund,

Te chem în gând și iar te alung,

În umbrele nopții ochii îmi plâng.

 

Mi-e teamă să merg pe un drum fără hartă,

De-o mare adâncă ce-n valuri mă poartă

Și atunci când mă pierd în tăceri, în adânc

Mi-e teamă de ceea ce simt și mă mint.

 

Privirea îmi fuge, cerșind un  răspuns,

Dar cerul tace, în nori s-a ascuns.

Inima-mi strigă, dar vocea se stinge,

O lume de vise în mine se frânge.

                                                    CB
 

Te-aș iubi...

 

Te privesc cum stai acolo,
la capătul unui vis
pe care nu-l pot atinge,
deși brațele mi se întind spre tine
ca niște ramuri goale
căutând lumina.

Te-aș iubi, dar nu se poate.
Între noi e o punte nevăzută,
o mare cu valuri grele,
o pădure de întrebări fără răspuns.

Între noi,
plutesc cuvinte nescrise,
promisiuni pe care nu le-am făcut,
lacrimi care n-au apucat să cadă.
Te-aș iubi, dar nu se poate.

Și totuși, rămâi în mine,

un ecou al unui poem neterminat,

un dor pe care-l port neîncetat,

o poveste ce trăiește în tăcere

pe puntea dintre două lumi.

Te-aș iubi... 

                                CB