„Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău”, spunea Paulo Coelho.
Se pare că, uneori, chiar așa este. Pentru că mi-am dorit tare mult să mă întorc în Tunisia. Atât de mult, încât dorința aceasta a rămas undeva, în sufletul meu, chiar și atunci când viața a mers înainte, cu alte drumuri, alte priorități și alte visuri.
Desigur, nu mi-am imaginat că voi aștepta 20 de ani pentru a mă întoarce. Două decenii sunt o viață de om, o mulțime de amintiri, de schimbări și de povești adunate între timp. Și totuși, iată-mă din nou aici. Poate că unele locuri nu pleacă niciodată cu adevărat din noi. Rămân acolo, într-un colț al sufletului, așteptând momentul potrivit pentru a fi redescoperite.
Așadar, vacanța aceasta a fost, înainte de toate, pentru mine. Pentru sufletul meu.
Am revenit în Tunisia nu doar ca turist, ci și ca omul care și-a dorit, timp de 20 de ani, să mai simtă o dată mirosul mării, căldura soarelui, culorile, forfota străzilor și atmosfera aceea atât de aparte pe care nu am reușit niciodată să o uit.
Și poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care ni le putem oferi: să ne ascultăm dorințele, chiar și pe cele vechi. Să ne permitem să ne întoarcem, să retrăim momente speciale...
Mai bine mai târziu decât niciodată. Iar după 20 de ani, întoarcerea aceasta a avut un gust cu totul special. A fost o întâlnire cu un loc drag, dar și într-un fel, o întâlnire cu mine însămi.
Unele călătorii ne poartă spre locuri noi. Altele ne poartă înapoi spre noi. Iar aceasta a fost, cu siguranță, una dintre cele din urmă.
Și poate că, până la urmă, universul chiar a conspirat puțin.
Am rezervat vacanța încă de la începutul lunii februarie și, după ce am analizat mai multe variante, alegerea mea a fost hotelul Riadh Palms. În primul rând, m-am încadrat în bugetul pe care-l aveam alocat pentru vacanță, iar apoi, trebuie să recunosc, m-au convins și fotografiile. În poze, hotelul arăta exact ca locul în care mi-aș fi dorit să-mi petrec vacanța: mare, elegant, cu o priveliște frumoasă și, mai ales, cu acces direct la plajă.
Riadh Palms se află chiar în centrul orașului Sousse, ceea ce reprezintă un mare avantaj pentru cei care vor să combine relaxarea de la hotel cu plimbările și explorarea orașului. Este un hotel foarte mare, cu peste 600 de camere, așa că nu este deloc genul de loc intim și liniștit. Dimpotrivă, este animat, mereu este mișcare, iar în perioada în care am fost eu acolo era și foarte aglomerat.
La început, aglomerația m-a făcut să mă întreb dacă alegerea fusese cea mai bună. Dar, până la urmă, am încercat să privesc lucrurile în ansamblu și să-mi amintesc motivul pentru care venisem în Tunisia: nu pentru perfecțiunea unui hotel, ci pentru experiența de a mă întoarce, după 20 de ani, într-un loc care îmi rămăsese atât de drag.
Unele camere sunt renovate, altele sunt ceva mai ponosite. Sincer, pe mine nu m-a deranjat deloc camera. 😁 Ultimul lucru pe care mi-l doresc într-o vacanță este să stau în cameră! Pentru mine, o vacanță înseamnă să ies, să descopăr, să mă plimb, să văd locuri noi și să mă bucur de tot ce e frumos în jurul meu.
Și, slavă Domnului, în Tunisia ai din plin de ce să te bucuri! 💓
Poate tocmai de aceea n-am să înțeleg niciodată turiștii care, atunci când ajung într-un loc, par să caute cu lupa fiecare imperfecțiune: praful din colțurile camerei, o crăpătură în perete, un rost de faianță care nu este perfect sau cine știe ce alt mic defect. Și apoi le fotografiază conștiincios, ca să demonstreze cât de „rău” a fost. 😀 Eu prefer să fotografiez marea, răsăritul, palmierii, străduțele, oamenii, culorile, peisajele și toate acele lucruri care îmi rămân în suflet mult după ce vacanța s-a terminat.
Iar Tunisia este, pur și simplu, un paradis pentru fotografii. Are lumină, culoare, contraste, mare, palmieri, clădiri albe, piețe pline de viață și o atmosferă pe care nu o poți surprinde într-o fotografie, dar pe care o simți imediat ce ajungi acolo.
Vacanța am achiziționat-o prin Dertour, pentru că citisem numai lucruri bune despre ei și, într-adevăr, experiența mea a confirmat așteptările. La orice întrebare am avut, mi-au răspuns prompt, au fost amabili și disponibili, iar comunicarea a fost foarte bună.
Am zburat cu HiSky, de la Cluj, și, chiar dacă orarul de zbor s-a modificat de trei ori, schimbările au fost minore și, până la urmă, totul a decurs fără probleme.
În Monastir ne-a întâmpinat ghidul Dertour, Nasser Hammami, un tip extrem de simpatic și, surpriză pentru noi, vorbește perfect limba română. De acolo, în aproximativ 35 de minute, am ajuns la hotel. Iar partea frumoasă este că nici nu am avut prea mult de așteptat: am primit imediat camera, la etajul 6, cu sea-view. ❤️
Și ce poate fi mai frumos decât să deschizi ușa balconului și să vezi marea?
Întregul hotel are un vibe atât de bun! Este o atmosferă permanentă de vacanță, distracție și voie bună. Muzică, oameni relaxați, animatori, activități, spectacole, personal amabil... toate contribuie la senzația aceea că ai venit, în sfârșit, să te bucuri și să lași grijile acasă.
Nu este însă un hotel pentru turiștii foarte pretențioși. Și cred că este important să spun asta. Dacă ești genul de turist care caută lux, perfecțiune și finisaje impecabile la fiecare colțișor, probabil că Riadh Palms nu este alegerea potrivită.
A doua zi a venit și celălalt ghid Dertour, Wael, cel care ne-a prezentat excursiile organizate către Sahara, Tunis și Sidi Bou Said – un loc pe care îmi doresc tare mult să-l vizitez cândva. ❤️
Evident, Wael a fost imediat „asaltat” de turiștii nemulțumiți de camerele de hotel. De parcă ar fi fost responsabil personal pentru rosturile de faianță sau pentru faptul că o anumită cameră nu fusese renovată. 😀
Răspunsul lui, spus foarte direct, a fost, în esență: „Ce plătești, aia primești.” Și i-a îndemnat pe cei nemulțumiți să citească recenziile hotelului înainte de a rezerva și, dacă bugetul le permite, să aleagă hotelul de alături, Movenpick.
Diferența? Undeva la 1.000 de euro pe pachet. 😀
Și atunci cred că fiecare trebuie să decidă ce își dorește de la vacanță și, mai ales, pentru ce este dispus să plătească.
Noi am fost mulțumiți de alegerea făcută. Ne-a plăcut hotelul, ne-a plăcut atmosfera, ne-a plăcut personalul, ne-au plăcut animatorii și spectacolele, iar mâncarea ni s-a părut foarte bună.
Dar, dintre toate lucrurile, cred că cele mai simpatice „locatare” ale hotelului au fost... pisicile! 😀
Le întâlnești peste tot: prin grădină, pe lângă hotel, în apropierea restaurantului. Par să facă parte din decor și, probabil, din viața de zi cu zi a locului.
Daria a fost, de departe, cea mai fericită. S-a jucat, le-a mângâiat și le-a fotografiat, probabil, pe toate. 😀 A văzut în câteva zile mai multe pisici decât văzuse în toată viața ei.
Și uite așa, dincolo de camere mai bune sau mai puțin bune, de crăpături, rosturi și mici imperfecțiuni, noi am rămas cu ceea ce contează: zile frumoase, oameni amabili, marea în fața ochilor, multă voie bună și o mulțime de amintiri.
Până la urmă, pentru asta mergem în vacanță, nu-i așa? ❤️
Marea e superbă! Plaja, la fel. ❤️ Și, până la urmă, exact pentru mare și plajă am mers în Tunisia. Așa că am profitat din plin de ele, de nisipul atât de fin și de apa Mediteranei, care mi s-a părut incredibil de caldă – cred că avea în jur de 30 de grade.
Pentru mine, a fost una dintre marile bucurii ale vacanței. Să stau pe plajă, să intru în apa caldă, să privesc marea și să simt că, după 20 de ani, sunt din nou aici... Sunt momente care nu au nevoie de prea multe explicații. Pur și simplu le trăiești și le păstrezi în suflet. ❤️
Înainte să plec, însă, citisem destul de multe discuții pe grupurile de Facebook despre meduze. Lumea era destul de speriată de ele și, recunosc, după ce am citit atâtea experiențe, am început să mă gândesc serios la acest „pericol” al vacanței. 😀 Am înțeles că unele hoteluri au plase instalate în larg, tocmai pentru a limita accesul meduzelor în zona de îmbăiere.
Noi am fost, cred, destul de norocoși. Am văzut o singură meduză mare, albastră. În schimb, am întâlnit mai multe meduze mici, care semănau oarecum cu niște păianjeni și care, sincer, nu ne-au făcut să renunțăm la baie. Le-am ocolit și ne-am văzut liniștiți de vacanță. 😀
Pentru că văzusem atâta lume speriată de înțepăturile meduzelor, înainte de plecare mi-am cumpărat și eu o loțiune despre care se spune că oferă protecție împotriva înțepăturilor. Am preferat să fiu prevăzătoare, mai ales că Daria e crizată de felul ei și mă gândeam că dacă o înțeapă meduzele, nu va mai intra în mare.
Cât despre loțiunea anti-meduze, trebuie să spun că este destul de scumpă și, după experiența noastră, nu cred că merită banii. 😁 Pe Daria, de exemplu, au înțepat-o meduzele chiar imediat după ce am dat-o cu loțiune, așa că nu pot spune că am observat vreun efect miraculos.
Din fericire, nici înțepătura nu este ceva de speriat. Daria a descris senzația ca pe o atingere de urzică: ustură puțin și este neplăcută, dar trece destul de repede. În cazul ei, senzația a dispărut cam în zece minute și nu am avut parte de alte neplăceri.
Așa că, după această experiență, eu una nu aș mai da banii pe loțiune.
Am văzut pe grupurile de Facebook o mulțime de comentarii legate de tipsuri și, sincer, cred că aici lucrurile ar trebui privite puțin mai simplu. Până la urmă, nimeni nu este obligat să lase bacșiș. Este alegerea fiecăruia și trebuie respectată.
Dar, în același timp, poate că merită să ne gândim și la oamenii care lucrează acolo. Mulți dintre ei muncesc ore întregi, în picioare, în condiții destul de solicitante și, cel mai probabil, pentru salarii nu tocmai generoase. Nu este foarte diferit de ceea ce se întâmplă și la noi, în sectorul HoReCa, unde găsirea și păstrarea personalului a devenit o problemă tocmai pentru că munca este grea, iar salariile nu sunt întotdeauna pe măsura efortului.
În cazul nostru, bacșișul nu a fost o obligație și nici nu l-am privit ca pe o „taxă” pentru servicii. A fost pur și simplu felul nostru de a spune „mulțumesc” atunci când cineva ne-a făcut vacanța mai plăcută.
Hotelul fiind foarte mare și foarte aglomerat, în fiecare seară era aproape imposibil să găsești o masă liberă la restaurant. Într-una dintre primele seri, când am mers la cină, ne-am învârtit ceva până am găsit, fără succes, un loc unde să ne așezăm. A doua zi, unul dintre chelneri ne-a văzut și ne-a găsit el o masă. I-am dat atunci 5 euro, pur și simplu pentru că apreciasem gestul.
Din ziua aceea, lucrurile s-au schimbat radical. În fiecare zi, când mergeam la restaurant, găseam masa noastră rezervată. La prânz și la cină. Fără să mai căutăm, fără să mai așteptăm, fără să ne facem griji că nu avem unde să stăm.
Și, într-una dintre seri, chelnerul m-a întrebat când va fi ultima noastră cină. I-am spus că marți seara.
A zâmbit și mi-a spus:
„I will make it special, madam.”
Am zâmbit și eu, dar nu mi-am imaginat nicio clipă ce avea să urmeze.
În ultima seară, când am ajuns la restaurant, ne-a așteptat o masă aranjată special. Frumos decorată, cu atenție la detalii, exact așa cum puteți vedea și în fotografii. ❤️
Mai văzusem și în serile anterioare mese aranjate în acest fel și mă întrebam de ce unele persoane beneficiază de asemenea tratament. Nu înțelegeam care era povestea lor.
Ei bine, am aflat abia în ultima noastră seară. 😀
Și a fost o surpriză neașteptată și foarte frumoasă.
Poate pentru unii este doar o masă aranjată mai frumos. Pentru noi a fost mult mai mult de atât. A fost un gest de atenție și de recunoștință, venit din partea unui om pe care îl întâlnisem cu doar câteva zile înainte.
Și mi-a reamintit ceva ce uităm uneori: că bunătatea și aprecierea se întorc, de multe ori, în cele mai frumoase și neașteptate forme.
Nu am lăsat bacșișul pentru a primi ceva în schimb. Dar am primit. Și nu mă refer la masa frumos decorată, ci la sentimentul acela plăcut că cineva a vrut să ne facă ultima seară specială.
