În timp ce scriu aceste rânduri, îmi vine în minte o întrebare: cât de mult putem cere de la niște copii de 11–12 ani?
Fetița mea este în clasa a V-a. Duminică, a stat de la ora 9:00 dimineața până la ora 17:00 pentru a-și face doar tema la matematică: 7 pagini și jumătate într-un caiet A4. Opt ore dintr-o zi de weekend dedicate unei singure materii!
În continuare se pune accent pe cantitate, nu pe calitate.
Dar matematica nu este singura materie la care are teme.
Mai are teme și la limba română, de învățat la istorie, geografie, biologie, limba engleză, limba germană și la alte discipline. În plus, copiii au de citit o carte pe lună și de realizat o fișă de lectură, cu tot cu rezumat și care trebuie predată până în ziua stabilită de profesor.
Toate acestea sunt importante. Nu contest rolul lecturii, al exercițiului, al învățării și al responsabilității. Dimpotrivă, îmi doresc ca fetița mea să învețe, să fie bine pregătită și să își dezvolte cunoștințele.
Dar când mai are timp să facă toate acestea fără să ajungă la epuizare?
Când mai are timp să se joace, să iasă în aer liber, să facă mișcare, să petreacă timp cu familia sau pur și simplu să se odihnească? Când mai are timp să fie copil?
Răspunsul primit la ședința cu părinții a fost : "Știm că ei au și alte activități, dar să mai renunțe la ele, că școala e mai importantă."
Serios???
Dacă o singură temă la matematică ocupă opt ore, ce se întâmplă cu toate celelalte teme și cu materia care trebuie învățată? Înseamnă că weekendul trebuie transformat într-o prelungire a programului școlar? Că fiecare zi liberă trebuie sacrificată pentru a reuși să ținem pasul cu toate cerințele?
Copiii petrec deja multe ore la școală, unde trebuie să fie atenți, să asimileze informații și să facă față unor cerințe diferite. După ore, îi așteaptă alte exerciții, lecții de învățat, lecturi și proiecte. Iar toate acestea se adună.
Nu cred că educația ar trebui să însemne epuizare. Nu cred că performanța se măsoară în numărul de pagini scrise sau în orele petrecute cu capul în caiet.
Un copil poate învăța să fie responsabil și fără să muncească opt ore la o singură temă. Poate înțelege matematica fără să rezolve un volum copleșitor de exerciții. Poate îndrăgi lectura fără ca fiecare carte să devină încă o sarcină de bifat pe o listă interminabilă.
Temele ar trebui să consolideze cunoștințele, nu să ocupe aproape tot timpul liber al copilului. Iar volumul lor ar trebui gândit ținând cont de toate materiile, nu de fiecare disciplină privită separat.
Poate că a venit momentul să existe mai mult dialog între profesori și părinți, mai multă coordonare între discipline și mai multă atenție acordată timpului real de care un elev are nevoie pentru a-și îndeplini sarcinile.
Pentru că nu este suficient să ne întrebăm ce trebuie să învețe copiii. Trebuie să ne întrebăm și cât timp le cerem să muncească pentru a învăța toate aceste lucruri.
Copilăria nu ar trebui să fie o permanentă cursă contra cronometru. Copiii au nevoie de educație, dar au nevoie și de somn, odihnă, mișcare, joacă.
Nu cerem eliminarea temelor. Cerem măsură, echilibru și respect față de timpul și nevoile copiilor.
Dragi profesori și factori de decizie din sistemul de învățământ, vă rog să priviți lucrurile și prin ochii unui copil de clasa a V-a.
În spatele fiecărei teme se află un copil. În spatele fiecărui caiet plin se află ore din viața lui. Iar aceste ore nu ar trebui să însemne doar muncă și obligații.
Vrem copii educați, nu copii epuizați. Vrem să învețe cu drag, nu să ajungă să urască școala, să asocieze școala cu stresul și oboseala. Vrem să aibă un viitor bun, dar vrem să aibă și o copilărie.
Oare cerem prea mult atunci când cerem doar echilibru?
