Tăcere

 

 

Cum să îți spun că îmi e dor,
Când dorul strigă fără glas?
Se-ascunde-n amintiri ce dor
Și-n visele ce-au mai rămas.

Am să învăța să tac, încet,
Să-mi port tăcerea ca pe-o haină,

Și să ascund în ploi, discret,
Tot ce-a rămas din noi, în taină.

Când amintirile mă dor,
Le port tăcut ca pe o rană,
Și-n loc să-ți spun că îmi e dor,
Am să îți spun că îmi e toamnă.

 

De toamnă

 

Nu stiu ce e...poate e primăvară

Și poate nici nu plouă afară

Ci-n mine cade ne-ncetat

O toamnă lungă fără vară... 

 

Se scutură din noi tăceri,

În suflete avem doar toamnă
Și ne ascundem în dureri

Până și ploaia ne condamnă...

Mai ții în palme vreun fior
Din zilele cu cer senin?
Sau l-ai lăsat, ușor-ușor,
Să moară-n ploi, străin de tine?

Iar eu adun din ce-a rămas
Un colț de vis, o amintire,
Și-l port tăcut, pas după pas,
Ca pe o veche rătăcire.

Se frang în mine mii de voci,
Strigându-te fără scăpare,
Dar tu nu vii, nu te întorci,
Ești doar absența care doare.

Mi-e dorul rană fără leac,
Ce vrea în taină să mă-nvingă,
Și orice clipă fără tine
Învață inima să plângă.

Te caut orb prin tot ce-a fost,
Prin umbre reci și nopți amare,
Dar te-ai pierdut fără de rost
Într-o tăcere tot mai mare.

Rămâne-n mine-un gol adânc,
Mai rece decât orice iarnă,
Și nu-mi mai pasă că mă sting,
Cu sufletul rămas în toamnă.

 

                           CB (24.04.2026)