Între școală și sport

 

Trecerea de la clasa a IV-a la clasa a V-a, de la doamna învățătoare bună, blândă și apropiată de copii, la profesori care par, fiecare în felul lui, mai reci, mai serioși și mai greu de abordat, a venit ca un adevărat duș rece.

Schimbarea s-a simțit încă din prima săptămână. Au apărut temele, multe și din ce în ce mai multe, astfel încât, încet-încet, după orele de școală nu mai rămâne timp pentru aproape nimic altceva decât teme.

Și poate cel mai trist este că printre acești copii sunt mulți care fac sport. Copii care se antrenează de câteva ori pe săptămână, care participă la competiții, care muncesc, sunt disciplinați și învață ce înseamnă perseverența, efortul și responsabilitatea. Iar în loc ca această preocupare să fie încurajată, unii dintre ei aud că ar trebui să mai renunțe la sport, pentru că „școala este mai importantă”.

Dar oare chiar trebuie să alegem între școală și sport? Între rezultate bune la învățătură și pasiunea unui copil? Între educație și mișcare?

Da, școala este importantă. Foarte importantă. Dar și sportul este educație. Îi învață pe copii să fie disciplinați, să își gestioneze timpul, să accepte înfrângerea, să lupte pentru ceea ce își doresc și să nu renunțe atunci când lucrurile devin grele. Le oferă echilibru, prieteni, încredere și, nu în ultimul rând, bucurie.

Înțeleg că trecerea la gimnaziu presupune mai multă responsabilitate și un volum mai mare de muncă. Înțeleg și faptul că profesorii au propriile cerințe și așteptări. Dar nu pot să nu mă întreb dacă soluția este să le cerem copiilor să renunțe la lucrurile care le fac bine doar pentru a putea face față unui volum tot mai mare de teme.

Un copil nu trebuie să fie doar un elev bun. Este un copil înainte de toate. Are nevoie să învețe, dar are nevoie și să se joace, să facă sport, să citească de plăcere, să își vadă prietenii, să aibă pasiuni și, pur și simplu, să mai aibă timp să fie copil.

Poate că problema nu este lipsa de implicare a copiilor, ci faptul că le cerem prea multe, toate în același timp. Și poate că adevărata performanță nu înseamnă să umplem fiecare oră liberă cu teme, ci să îi ajutăm să găsească un echilibru între școală, pasiuni, sănătate și viață.

Pentru că un copil care învață bine, face sport și are timp să zâmbească nu este un copil mai puțin preocupat de școală. Este, un copil mai echilibrat.