Între două lumi

 

Spațiul dintre noi
se întinde ca o pânză subțire,
un fir de lumină întins pe cerul nopții.
Tu ești dincolo,
într-un alt timp,
într-un alt loc,
unde gândurile mele ajung
cu pas tăcut,
dar constant.

Îți simt prezența
în ecoul unui cuvânt nerostit,
în privirea unei fotografii
din telefon.
Te văd în umbrele lungi ale apusului
și în liniștea dintre două bătăi ale inimii.

Distanța nu este doar kilometri;
e tăcerea dintre apeluri,
e timpul care trece fără să te țin de mână,
e absența unui râs care umple camera.
Și totuși,ești aici,
în fiecare colț al gândului meu,
în fiecare vis în care mă cufund
ca într-o mare blândă.

Distanța ne separă
dar ne și unește –
pentru că iubirea,
când nu poate fi atinsă, crește și
devine mai puternică.
Până când, într-o zi,
vom învinge spațiul,
iar liniștea va fi doar o amintire.

 

Singurătate în doi

 

Suntem două suflete, 

ca două păsări zgribulite pe-o ramură uscată,
privind spre ceruri diferite,
dar rămânând nemișcate,
legate de tăcerea gândurilor care ne urlă altceva.

În jurul nostru, umbrele cresc
ca valurile unei mări învolburate,
unde fiecare cuvânt spus
e doar un ecou pierdut.

Mâinile ni se ating din întâmplare,
dar nu se țin. 

Atingerea e rece,
ca vântul care ne suflă prin gânduri.

 

Privirile ni se întâlnesc uneori,
dar doar pentru a fugi una de alta,
ca niște frunze care se împrăștie pe asfalt 

în bătaia vântului.

 

În tăcerea dintre noi, timpul nu se mai măsoară.

E doar o noapte întinsă,
fără stele, fără margini,
unde singurătatea
nu e o absență, ci o prezență comună.

Două vieți
împărțind același spațiu,
dar nu același vis.

                                CB